Modica, un poeta disabile racconta la sua città

Emanuele Vernuccio effettua trattamenti di fisioterapia al C.S.R. di Modica da diversi anni. Adesso frequenta la seconda media presso la Scuola Media Giovanni XXIII di Modica e da tempo ama scivere racconti e poesie, riuscendo a farlo con grande abilità. Ha un sogno nel cassetto: poter vivere in una città più accessibile alle persone con handicap, potendo così godere delle sue bellezze. Tutto questo viene raccontato in “A sòrti ri Muòrica”, poema in dialetto modicano.  

‘A sòrti ri Muòrica

Pi còmu mi capitau ri nascìri
i scalùna sùnu ‘i ma nimìci,
picchì nun sàcciu caminàri.
E tu, Muòrica mia, ri scalùna
n’àj tanti, tanti, tanti.
Ntê strìtti vanidduzzi
nun ci puòzzu trasiri
e màncu chiesi e palazzi
puòzzu virri ri intra;
me puòzzu gòriri sulu
ntê fijùra rê libbra.
Ti talìu però ri luntànu
tutta anzièmi
ntô panuràma.
Rô Pizzu, ri Muntisirratu,
ri l’Itria spuntùnu
‘n munzièddu ri casi e casuzzi
ca si tiènunu una cu l’autra
e mi pari ca na manu amurusa
l’accarizza ntô fari acciana e scinni.
Brutta sòrti appi sta Muòrica:
fiçiru ‘a nova e muriu ‘a veccia.
‘A casa rô nannu è abbannunàta
nun ci abbita nuddu,
‘a casa rô ziu è vacànti
e chidda râ zia si sta sdirrubbànnu.
Iu staiu ntâ parti nova.
E’ vèru, cà ri scalùna
nun ci n’è
e ca carruzzèdda
puòzzu iri ùnni ererè.
Ma c’àgghiu ri virri?

Emanuele Vernuccio

Skip to content